Wednesday, April 18, 2012

Always

I  now write from oldest dreams,
With gentle thoughts and hateful sins,
Words from yet another’s view,
Always felt… always new.

“People always search for love,
Someone only they can “see”
Worthy of the word above,
Someone that will always be.

But that search is always hell
Its success… a rare bunce,
Some will find and feel to tell
While some will never feel it once.”


And I heard another thing
From this soul with just one wing,
He seemed happy when he told
These few words that felt so old.

“I just love my mother’s smile,
It’s pure proof of all good…
And all I see seems so worthwhile
Just as everything should.

But today her smile fades
And I know I’m one to blame,
And I know that nothing aids,
And all will never be the same.”


He still had words in his heart,
Words that I kept writing down,
He told me something from the start…
That her tears will make him drown.

“She was still trying to smile,
Always saying “nothing’s wrong”,
She even had me fooled a while,
She had always been so strong.

But she smiled with dry eyes,
Oh, how I’d take away her fears!
She had failed all her tries,
Oh, how I hate those fucking tears!”


                                                He promised:
“I will run that extra mile,
Never will she suffer,
No more tears will break her smile,
I’ll always love my mother.”


I didn’t write… I told. 



Ieri, azi, mâine


Acum scriu din vise vechi
Amintiri și gânduri fine,
Vorbe auzite ieri...
...azi, mâine... de oricine.

„Mulți se zbat cu-acea simțire,
Ieri spuneai că crezi
Acel vis numit „iubire”,
Ieri credeai ce vezi.

Azi îmi spui că știi ce simți,
Iar totul capătă un „DA”,
Azi susții că nu mă minți,
Iar mâine te vei înșela.”


Și-am mai auzit un gând,
Amintire-ascunsă bine,
Spusă tot de-același blând,
Scrisă-n versuri tot de mine.

Ador nespus un zâmbet pur,
Îl privesc și uit de rele,
Îl admiră orice dur,
Aparține mamei mele.

Ieri zâmbea neîncetat,
Însă azi e-o altă zi.
Știu că totul s-a schimbat,
Știu că maine-i va lipsi.”

...

Acest ins nu s-a oprit,
Aceeași mama, același fiu,
A urât și a iubit,
Iar eu continuam să scriu.

„Tristă mama acestui prost,
Îmi zâmbește, dar forțat,
Și-și preface fericirea,
Dar eu știu că-s vinovat.

Și urăsc multe momente
Amintite în condei,
Pozele din scurgeri lente...
Urăsc lacrimile ei!”

...

                                               A promis:
„Voi lupta cu-acele lacrimi
Pan’ la zâmbet și mai bine
O iubesc și-o voi iubi
și ieri, și azi, și mâine.”

...



 Nu am scris... mi-am amintit.